Ce este micropigmentarea buzelor?
Micropigmentarea buzelor este o procedură automată care se realizează prin mai multe tehnici în funcție de nevoile și preferințele tale:
Tehnica plină este cea mai intensă și presupune pigmentarea întregii buze. Este indicată persoanelor cu buzele subțiri, cu asimetrii accentuate sau care își doresc o culoare îndrăzneață.
Plin ombre este o tehnică a cărei intensitate scade din exteriorul spre interiorul buzei.
Aquarelle este un procedeu ce presupune pigmentarea buzei fără a-i crea un contur definit.
Kiss Lips se realizează prin adăugarea unui efect de volum datorită folosirii unor pigmenți de diferite tonalități.


Cât costă?
Prima ședință, cea în care realizam forma și pigmentarea inițială a buzelor, costă 1200 RON.
Cea de a doua ședință care se realizează la o distanță de 4/6 săptămâni față de prima, are rolul de a corecta mici imperfecțiuni sau de a adăuga intensitate.
Prețul acesteia este de 400 RON. Se consideră retus ședințele secundare efectuate la maxim 3 luni de la efectuarea primei ședințe, după aceea prețul diferă fiind vorba despre întreținere sau corecție.
Te aștept în cabinetul meu. Programează-te și vino să faci o schimbare în bine pentru tine.
Disclaimer: Rezultatele nu sunt garantate (pielea fiecăreia este unică și metabolizează în mod diferit pigmentul) iar acestea pot să difere de la persoană la persoană în funcție de particularitățile fiecărei cliente. Specialistul dermopigmentist Mihaela Olteanu își rezervă dreptul de a modifica prețurile și programul de lucru de fiecare data când este necesar, fară a anunța în prealabil.
În cazul programărilor anulate, pentru reprogramare se va solicita un avans de 10% din valoarea procedurii.
Îmi rezerv dreptul de a îmi selecta clientele.
