fbpx

Micropigmentare sprâncene

Ce este micropigmentarea?

Micropigmentarea este o tehnică automată ce presupune introducerea pigmentului în straturile superioare ale pielii.

Sprâncenele create prin această procedură arată după vindecare ca și cum ar fi fardate/creionate.

Există mai multe opțiuni de micropigmentare pentru sprâncene în funcție de intensitatea și designul care ți se potrivește:powder, shading,ombre și hybrid.

În cele ce urmează, iți voi prezenta câteva dintre lucrările mele. Este posibil ca sprâncenele să ți se pară mult prea intense imediat după procedură însă acesta este un efect normal.

La o distanță de 5-7 zile de la ședința de micropigmentare, sprâncenele își reduc intensitatea cu până la 30% și sunt echilibrate din punct de vedere al intensității.

Poți vedea câteva dintre rezultatele aici

Rezultate

Cum arată cabinetul în care lucrez?

Toată procedura se realizează cu consumabile sterile de unică folosință

Sănătatea și siguranța ta sunt prioritatea mea înainte de a începe procedura efectivă de micropigmentare a sprâncenelor. Toate consumabilele pe care le folosesc sunt sterile, de unică folosință și le desigilez de în fața ta.

Cât costă micropigmentarea?

Prima ședință, cea în care realizam forma și pigmentarea inițială a sprâncenelor tale, costă 1200 RON.

Cea de a doua ședință care se realizează la o distanță de 4/6 săptămâni față de prima, are rolul de a corecta mici imperfecțiuni sau de a adăuga intensitate.

Prețul acesteia este de 400 RON. Se consideră retus ședințele secundare efectuate la maxim 3 luni de la efectuarea primei ședințe, după aceea prețul diferă fiind vorba despre întreținere sau corecție.Te aștept în cabinetul meu.

Programează-te și vino să faci o schimbare în bine pentru tine.

444

Folosesc cei mai rezistenți pigmenți de pe piață

Pentru procedură folosesc cei mai rezistenți pigmenți de pe piață, certificați și folosiți de cei mai renumiți specialiști la nivel international. Pigmenții pe care îi folosesc rezistă foarte bine în timp.

De-a-lungul timpului s-a întâmplat că unele cliente să nu aibe nevoie de retuș datorită calității superioare a pigmenților folosiți.

Etapele micropigmentării

Înainte de a începe ședința de dermopigmentare, discutăm cu privire la tehnica, forma și intensitatea pe care ți-o dorești pentru viitoarele tale sprâncene.Iți răspund cu drag la întrebări și alegem împreună procedura compatibilă cu fizionomia și dorința ta.

Cea de a doua etapă include desenul în creion al sprâncenelor și aplicarea cremei anestezice pentru un disconfort cât mai mic (durerea resimțită în timpul dermopigmentării este asemănătoare pensatului clasic).

Pasul trei este reprezentat de dermopigmentarea efectivă. Aceasta se face gradual adăugând treptat intensitate zonei pe care se lucrează. În timpul pigmentării efective se folosește deasemenea anestezic sub formă de gel menit să crească confortul tău.

Procedura se încheie prin curățarea și hidratarea zonei dermopigmentate. Un aspect foarte important este parcurgerea, împreună cu tine, a sfaturilor de îngrijire – 30% din reușita procedurii ține de modul în care sprâncenele sunt îngrijite după efectuarea procedurii.

Prezentarea video a ședinței de micropigmentare

De ce să te programezi la mine?

De-a-lungul anilor de experiență pe care i-am acumulat, am reușit să obțin peste 200 de recenzii pe pagina de Facebook de la cliente mulțumite care au avut încredere în mine și cărora le-am făcut sprâncene așa cum și-au dorit mereu.

Te aștept cu drag în cabinetul meu. Fii curajoasă și iți promit că vei fi mult mai frumoasă.

Disclaimer: Rezultatele nu sunt garantate (pielea fiecăreia este unică și metabolizează în mod diferit pigmentul) iar acestea pot să difere de la persoană la persoană în funcție de particularitățile fiecărei cliente. Specialistul dermopigmentist Mihaela Olteanu își rezervă dreptul de a modifica prețurile și programul de lucru de fiecare data când este necesar, fară a anunța în prealabil.

În cazul programărilor anulate, pentru reprogramare se va solicita un avans de 10% din valoarea procedurii.

Îmi rezerv dreptul de a îmi selecta clientele.

Programează-te acum și scapă de grija sprâncenelor imperfecte